Răspuns :
Beethoven s-a născut într-o familie de muzicieni, la Bonn, în 1770. La 16 ani călătorește la Viena în dorința de a lua lecții de la Mozart, lucru care nu s-a realizat.
Din cauza morții mamei, el trebuie să se întoarcă după 14 zile la Bonn și să preia rolul de cap de familie. Abia în 1792 se stabilește definitiv la Viena, unde rămâne până la moarte. La vremea aceea Viena era considerată capitala muzicii.
Mozart a murit aici, Haydn încă mai trăia. La 22 de ani, Beethoven era hotărât să își croiască drum ca profesor și compozitor.
Câțiva aristrocrați și Joseph Haydn l-au ajutat susținându-l cu bani sau punându-i la dispoziție săli de concerte. Cu aceste ajutoare și cu ceea ce a câștigat din compozițiile sale a putut să trăiască foarte bine. La Viena el a compus cele mai importante lucrări.
Beethoven a iubit natura și de aceea aproape în fiecare vară se retrăgea la ţară, în jurul Vienei, în locuri cu pajiști, câmpuri, păduri și râuri şi în mijlocul naturii se reîncărca cu energie, zicând că un copac pentru el valorează mai mult decât un om.
Ajungând vestit, Beethoven ar fi putut să fie un om fericit, dar în jurul vârstei de 30 de ani s-a îmbolnăvit de o boală teribilă pentru un muzician și anume a început să își piardă tot mai mult auzul și nu şi-a mai putut auzi muzica.
În disperarea sa se gândește chiar la sinucidere, dar voința lui întrece totuși disperarea și îl face să muncească și mai mult. Ca urmare a surdității, el devine susceptibil și iritat vis a vis de ceilalți oameni și face cu plăcere plimbări lungi singur în care compunea în minte melodii pentru lucrările sale.
La 48 de ani este complet surd, dar compune mai departe, chiar dacă nu își mai aude compozițiile târzii, așa cum s-a întâmplat și cu renumita Simfonie a IX-a. Nici cu femeile Beethoven nu a avut mai mult noroc. Deşi s-a îndrăgostit adesea puternic de tinere aristocrate, cărora le dădea lecții de pian, și a făcut și mai multe cereri în căsătorie, niciuna dintre ele nu a vrut să se lege de Beethoven.
Pe vremea aceea, aristocrații nu se căsătoreau în mod obișnuit cu ne-aristocrații și nici nu era ușor să trăiești mereu în liniște și pace cu compozitorul și muzicianul Beethoven.
Beethoven a fost un rebel înnăscut, atât în muzică, cât și în viaţa de zi cu zi. De exemplu el nu a purtat niciodată perucă, aşa cum se obișnuia pe vremurile acelea și nici nu își pudra părul.
Pentru că nu era deosebit de politicos sau prietenos a trebuit să își schimbe adesea locuințele (de 69 de ori de-a lungul timpului petrecut în Viena).
Cu toate acestea, a fost foarte apreciat ca muzician.
În 26 martie 1827, Beethoven moare la vârsta de 56 de ani, după o boală lungă. Popularitatea sa de atunci a făcut ca la înmormântarea să se adune în jur de 20.000 de oameni.
Beethoven a lăsat posterității 340 de lucrări, printre care simfonii, concerte de pian, cvartete de coarde și o operă. Mormântul lui Beethoven se află în cimitirul central din Viena.
Din cauza morții mamei, el trebuie să se întoarcă după 14 zile la Bonn și să preia rolul de cap de familie. Abia în 1792 se stabilește definitiv la Viena, unde rămâne până la moarte. La vremea aceea Viena era considerată capitala muzicii.
Mozart a murit aici, Haydn încă mai trăia. La 22 de ani, Beethoven era hotărât să își croiască drum ca profesor și compozitor.
Câțiva aristrocrați și Joseph Haydn l-au ajutat susținându-l cu bani sau punându-i la dispoziție săli de concerte. Cu aceste ajutoare și cu ceea ce a câștigat din compozițiile sale a putut să trăiască foarte bine. La Viena el a compus cele mai importante lucrări.
Beethoven a iubit natura și de aceea aproape în fiecare vară se retrăgea la ţară, în jurul Vienei, în locuri cu pajiști, câmpuri, păduri și râuri şi în mijlocul naturii se reîncărca cu energie, zicând că un copac pentru el valorează mai mult decât un om.
Ajungând vestit, Beethoven ar fi putut să fie un om fericit, dar în jurul vârstei de 30 de ani s-a îmbolnăvit de o boală teribilă pentru un muzician și anume a început să își piardă tot mai mult auzul și nu şi-a mai putut auzi muzica.
În disperarea sa se gândește chiar la sinucidere, dar voința lui întrece totuși disperarea și îl face să muncească și mai mult. Ca urmare a surdității, el devine susceptibil și iritat vis a vis de ceilalți oameni și face cu plăcere plimbări lungi singur în care compunea în minte melodii pentru lucrările sale.
La 48 de ani este complet surd, dar compune mai departe, chiar dacă nu își mai aude compozițiile târzii, așa cum s-a întâmplat și cu renumita Simfonie a IX-a. Nici cu femeile Beethoven nu a avut mai mult noroc. Deşi s-a îndrăgostit adesea puternic de tinere aristocrate, cărora le dădea lecții de pian, și a făcut și mai multe cereri în căsătorie, niciuna dintre ele nu a vrut să se lege de Beethoven.
Pe vremea aceea, aristocrații nu se căsătoreau în mod obișnuit cu ne-aristocrații și nici nu era ușor să trăiești mereu în liniște și pace cu compozitorul și muzicianul Beethoven.
Beethoven a fost un rebel înnăscut, atât în muzică, cât și în viaţa de zi cu zi. De exemplu el nu a purtat niciodată perucă, aşa cum se obișnuia pe vremurile acelea și nici nu își pudra părul.
Pentru că nu era deosebit de politicos sau prietenos a trebuit să își schimbe adesea locuințele (de 69 de ori de-a lungul timpului petrecut în Viena).
Cu toate acestea, a fost foarte apreciat ca muzician.
În 26 martie 1827, Beethoven moare la vârsta de 56 de ani, după o boală lungă. Popularitatea sa de atunci a făcut ca la înmormântarea să se adune în jur de 20.000 de oameni.
Beethoven a lăsat posterității 340 de lucrări, printre care simfonii, concerte de pian, cvartete de coarde și o operă. Mormântul lui Beethoven se află în cimitirul central din Viena.
