Nu îs de acord cu Camus cum ca lui Sisif ii murise orice nadejde. Combat ideea- concluzie din mitul acesta cu un alt mit: cutia Pandorei. Eu cred cu tărie ca acea ființă plăpânda cu transparențe albăstrii din cutie - speranța, reprezintă forța motrice a sufletului lui Sisif. Părerea mea este că Sisif urca cu sufletul acea stâncă. Sufletul ii era liber, desi corpul incătuşat intr-o actiune fizică de rutină. Vorbesc in mod simbolic pentru ca mitul e un simbol. Daca speranta nu ar fi fost prezentă in sufletul lui, ar fi urcat si ar fi lăsat stanca sa se prabuseasca peste el. Prin gestul lui perpetuu de a-si impinge "osânda" dovedeste mai multă tărie, puritate a conştiintei, superioritatea sufletului față de torționarii lui.
De fapt, El, Sisif ii condamnă, ii osândeşte pe aceştia să il privească.
