Unul din factorii fundamentalii ai procesului de romanizare in provincia romana Dacia, de dupa retragerea aureliana din 271/275 a fost crestinismul. Acesta a patruns sporadic inca din timpul stapanirii romane, fiind raspandit pe o scara larga in prima jumatate a secolului al IV d.Hr. In anul 313, imparatul Constantin cel Mare ( 306-337 ) acorda toleranta religioasa in Imperiu Roman si libertate de cult crestinismului, iar in 395, imparatul Theodosius I interzice cultele pagane. Astfel, religia crestina devine singura religie oficiala in Imperiu, fapt ce a determinat organizarea unor episcopate in zona Dunarii.
Rapandirea crestinismului in teritoriile nord-dunarene s-a datorat misionarilor veniti din Imperiul Roman. Crestinismul a jucat un rol important in consolidarea legaturile dintre romanitatea nord-dunareana si latinitatea din Pensinsula Balcanica si a contrubuit ca continuarea romanizarii in teritoriul nord-dunarean.
Totodata, religia crestina a sporit increderea in valorile culturale romane, in acest fel, precesul de romanizare instensificandu-se, devenind ireversibil.
