Era o seara rece de decembrie. Toata ziua, cerul gri nu lasase soarele sa priveasca pamantul. Pe strada, fulgii pufosi dansau lent ca niste fluturasi gingasi de gheata, iar copiii se grabeau sa ii prinda din zbor.
O plapuma alba si groasa acoperise strazile, masinile si copacii. Era seara de dinaintea Craciunului, cand Mos Craciun alearga cu renii si sania sa, sa aduca copiilor cuminti cadourile asteptate. In casa noastra totul era pregatit. Mama terminase de copt cozonacii, iar eu si taral meu de împodobit bradul. Dovada, un sunet cristalin de clopotel se auzi la usa. Era un batranel cu pletele si barba albe, imbracat in haina rosie cu un sac mare in spate. Zambind m-a intrebat:
-Tu esti... (pune un nume)?
-Da eu sunt. Intra mosule! Ia un loc langa brad.
-Muţumesc fata/baiatul mosului.
Dupa ce am cantat impreuna cu Mosul frumoase colinde specifice sarbatorilor de iarna, m-a sarutat pe obraz si mi-a dar cadoul mult dorit : un elicopter roz/albastru care se conduce singur si raspunde la comenzi vocale si cu care voi putea merge in Oraselul Lenes unde ma voi distra grozav alaturi de Stefania si erou Sportacus.
Eram foarte fericita. I am muțumit Mosului pentru cadou si l am condus pana la usa. A fugit la ceilalti copii, iar eu am simtit mii de emotii. Am simtit magia Crăciunului.
A doua zi am stat toata ziua in familie, povestind amintiri si impacati sufleteste ne am asezat la masa.
