Era duminică. Soarele lumina întreaga pădure, ridicându-se printre copacii adormiți. Toate insectele dormeau pe flori, refuzând a se trezi. Frunzele amorțeau stând cu capul în jos, sforăind lin când vântul de dimineață sufla. Trezit, un cerb alerga voios într-un luminiș deschis, presurat cu rouă. Blana catifelată, maro, se observa ca o fâșie de lumină pe fundalul verde al peisajului. În scurt timp, voioșia lui atrase atenția tuturor viețuitoarelor, trezindu-le dintr-un somn adânc. Nimeni nu voia să rateze răsăritul de duminică.