Răspuns :
În preajma vânătorului
Zi nouă de iarnă la fel de pustie ca şi cea de
anul trecut. Omătul a fost înghiţit de gura nesătulă a pământului obosit de ger, de vânt şi de oameni.
La deschiderea tuciului înnegrit de timp, încă
mai sunt copii senini ce-ascultă cuvintele lui moş Ioan, vânător amorţit de ani,
dar cu amintiri mai vii decât stelele ce aprind noapte sau închid zori.
Şi, uşor ca-n basme ce par apuse, începe a rosti
…
Era pe la începutul iernii, era un decembrie de vis, copii, ajuns pe a doua zi de Crăciun. Era sticlă cerul şi mirosea a pace … aşa, ca şi voi, acum!
Atunci şi eu eram … da, eram pe al doilea an de pas spre şcoală dragă, vreo douăzeci de ani. Şi plecam întâia dată-n pădure tot cu arma, dar fără băiata care se supărase în vară …
Acum eram doi. Flăcăi tineri, cu vise şi speranţe, dar lipsiţi de gureşa băiată. Am ajuns până-n gura pădurii: ehei! Cu aceeaşi maşină veche ca şi mine, cel bătrân de azi. Urcuşul era pe măsura vârstei: pas tânăr şi-apăsat.
Dar tăcerea era aspră, doar scârţâitul omătului
ne ritma … da, ne era dor de băiata care era la gura sobei de acasă ...
Soarele ne mângâia, invitându-ne parcă să facem
drum înapoi, dar noi tineri şi necopţi, nu puteam înţelege mângâierea soarelui
în sărbătoare mare: Naşterea Mântuitorului.
Aşa a început ultima noastră pândă de mistreţ care urma a se transforma în … mare de roşu şi alb.
Abia respiram.Ger destul, încarc şi ... trag! Da, băiata, bat-o vina, nu a mai lăsat sunetul zărilor, dar dihania aşteptată: da, l-a lăsat ...
Pasul drag cu care urcasem n-a suportat ţipătul şi cu patul puştii a lovit capul nevinovat de... pui ... de căprioară …şi iar greşeală am făcut ... ehei, dar asta, dragii mei, i-o altă povestire ...
Şi din lumina cerului fulgi curaţi binecuvântau sufletele aflate în prag de somn. Cerul şi pământul sunt gata a primi dar nou: naşterea pruncului în miez de iarnă ... pustie!
