Intr-o dimineata friguroasa de iarna , cativa copii se jucau pe-afara.Ningea.Fulgi pufosi de nea pluteau in aer si aterizau pe pamant,formand un covor mare si lucios de zapada.Un copil facu un om de zapada,cam greu pt. ca neaua era proaspat cazuta pe pamant.Cand soarele se lasa peste dealuri si campii albe,deodata omul de zapada prinse viata,se misca si putea vorbi.Omul de zapada era trist .O bufnita il intreba dc. este trist.El ii explicase ca ii e dor de copiii care se jucau cu el si il lasase . Bufnita ii spuse ca nu are dc sa-si faca griji,fiecare are treaba cu viata lui,trebuie pretuita,viata-i o aventura ,toate trec.(Dupa un anotimp mai tarziu),omul de zapada se topea din ce in ce intristandu-se in fiecare zi,iar copiii se intristau si ei pe urma lui.
