Oglindă, oglinjoară ...
Seară tărzie, stelele încep a cobărî şi copiii sunt cioatcă lângă
moşul cu tolba plină de poveşti. Soba duduie şi-ncepe uşor …
Era o zi frumoasă de iarnă cu omăt cât casa şi cer
senin ca o fermecată oglindă ce-ţi aştepta şoapta:,, oglindă, oglinjoară,
învaţă-mă să fac slalom ... iară!"
Din cabana veche cu-amintiri destule, ieşeau
alţi copii. Băieţi şi fete, cu schiuri aşezate perfect pe umerii
lor. Chipuri vesele, senine, pregătite de ultima lecţie de schi.
Antrenorul îşi privea învăţăceii. Era mulţumit la prima
vedere, iar la a doua trebuia să dea verdictul.
Schiurile alunecau elegant, băieţi şi fete aveau
ţinută de schiori care ştiau. Erau aproape trimfători şi-atât de serioşi.
Fiecare urca şi cobora. Şerpuiau uşor şi toţi au răsuflat uşuraţi.
O horă mare s-a încins, au învăţat a schia
şi fericiţi erau!
Fiecare trup cobora-n înger pe omătul
rece, rostind: ,, oglindă, oglinjoară am învăţat să fac slalom iară!"
Şi căldura sobei era dulce şi somnul cobora pe
pleoapele negre, întoarse, iar moşul cel cu tolba plină, mângâia chipurile adormite.
