Toti la un moment-dat in viata v-a trebui sa ne despartim de locurile vechi in care ne-am petrecut copilaria si sa ne facem propria viata cu caminul in care vor copilari la randul lor, odraslele noastre.
Eu, traind la tara, intr-un mic satul de la poalele Retezatului numit Rusor imi este foarte greu sa dau carutele si saniile pe masini si tramvaie. Imi este greu sa dau dealurile si animalele care veneau salutandu-ma la gardul curtii pe soselele aglomerate si blocurile cu vecini pretentiosi.
Si iata ca venii... Clipa despatirii.. Cand a trebuit sa-mi iau adio de la vacuta mea Joiana, cu care ma duceam impreuna cu tataie pe camp, de porcusorul ce guita in continuu, de Azorel si Miaunel ce se urca totdeauna pe masa din bucatarie. Dar cel mai dureros a fost momentul cand i-am simtit lacrima mamei cazandu-mi pe umeri si mana ce mangaia cu durere anume a tatei.
Si m-a durut.. m-a durut sa-i vad tristi si abatuti.. m-a durut a-mi vad dragii mei bunicii in tocul usii facandu-mi cu mana.
Nu imi voi uita in veci satul natal si nu l-as da pe nici un mare oras si nici pe nici o tara indepartata!
