Covorul bunicilor mele
Parca ieri eram in casa bunicilor mei, dar ii pot spune si casa parinteasca chiar , deoarece acolo am si copilarit fiind crescut de ai mei bunici.
Intr-o camera, mai bine sa spun intr-o anumita camera , care si in momentul de fata este unica pentru mine, acolo imi placea sa ma joc, sa creez si sa inventez diverse lucruri stand pe covorul cel mare si chiar pufos si calduros, nu-mi era frig mai deloc, ba chiar imi tinea caldura, era un covor special , adica toata camera era speciala pentru mine, dar acel covor parca n-as mai fi vrut sa ma dezlipesc de el nicio clipa, alteori adormeam si alteori doar acolo imi luam masa, stiu e ciudat si neinteles, dar ce simt eu e de nedescris. Acest covor ...fin la atingere...asa de gingas, cum as putea sa uit si fiind si ultimul meu lucru de la bunicii meu, dupa ce m-am facut mai mare, acestia mi l-au daruit , iar acesta fiind un cadou de neuitat .
Acel covor nu mi se parea niciodata, fiind obisnuit, chiar deloc...deoarece avea ceva special, ma facea sa ma simt bine, doar prin atingerea lui si simtindu-l aproape, parca el m-ar fi ferit de tot rau posibil si mi-ar fi fost alaturi in orice situatie. Un covor unic, perfect! Cum l-as putea uita , dar ce as spune la trecut , pentru ca si acum il am, nu m-am mai putut desparti de el.
