Sură-i sara cea de toamnă; de pe lacuri apa surăÎnfunda mişcarea-i creaţă între stuf la iezătură; Iar pădurea lin suspină şi prin frunzele uscate Rânduri, rânduri trece-un freamăt, ce le scutură pe toate.
De când codrul, dragul codru, troienindu-şi frunza toată, Îşi deschide-a lui adâncuri, faţa lunei să le bată, Tristă-i firea, iară vântul sperios vo creangă farmă - Singuratece izvoare fac cu valurile larma
