Toamna
Din departate pustiiri vine agale; pe munti, pe dealuri si campii cu multa jale. Coroana de crizanteme si-a luat, si voalul de matase. Si parul plumburiu si-l lasa pe spate.
Coboara repede pe cararea cu spini si maracini si alunii se pleaca la picioare-i.
Atarna roadele imbelsugate: struguri, dovleci,gutui si alune.
Insa alunga simfonistii, si ii trimite in tarile calde.
Apoi incepe sa planga, caci isi da seama ca timpul ii trece si vine sora sa mai mare Iarna. Si cand a golit copacii de podoaba aurie si lasa cerul plumburiu, ne spune cu glas stins: La revedere!
