Afară e toamnă. În parcul de lîngă casă copacii încetul cu încetul își pierd coroana frunzoasă așternând-ule într-un covor arzător și mirific. Imaginea toamnei își are farmecul său aparte, vintul suflă frunzele ramase pe ramuri aruncând-ule într-un joc al său fantastic. Cerul, deși soarele lucește e puțin întunecat, încă nu se preling stropi de ploiță dar de simte acel miros ca după ploaie. Ici colo vezi păsări care mai rătăcesc pe la noi. Trotuarul e îmbulzit de covorul ruginiu al copacilor care îi dă un aer de aleie din poveste. Totul e fantastic colorat în ruginiu chiar și acei copaci care au rămas cu ramuri goi, își au aportul în individualizarea peisajului tomnatic. Dea supra capului un stol de păsări pleacă în țările calde dar cu gîndul de a reveni la primăvară. Prin multitudinea de frunzulițe copoii zglobii aleargă și se tăvălesc în mormanele create de ele. Își privesc copii si părinții tandru dar unii sau alăturat jocurilor celor mici și se bat cu frunzulițe fiind acoperiți de ruginiu. Pe stradă mai trece și cite o mașină, în urma sa frunzele se zbat creând o ploaie de frunze care pînă la urma se aranjează haotic pe pămînt. Toamna e un anotimp plin de farmec și culori mai ruginii mai roșii dar asta nu încurcă ca toamna să fie un anotimp magic și fantastic.
