Limba e instrumentul prin care un popor isi codifica experientele culturale (si nu numai) ppoprii. Un popor care ramne in interiorul spatiului simbolic circumscris de limba sa nu poate fi inteles de ul altul care opereaza cu un alt registru lingvistic. Numai congruenta codurilor simbolice permite intelegerea deplina a mesajelor vehiculate.Nu numai că şi le codifică, dar (prin limbă) le şi tezaurizează. Şi de ce un alt popor nu poate înţelege poporul care şi-a închis experienţele într-un cod propriu? Pentru că reprezentările asupra realităţii diferă de la popor la popor, şi chiar de la om la om (procesul comunicării poate eşua (şi) în cazul unor indivizi care vorbesc aceeaşi limbă, fiindcă aceştia pot avea experienţe diferite, cunoştinţe diferite, scheme de comportament diferite, au fost supuşi unor practici educaţionale diametral opuse etc. ). Dar comunicarea poate transcende barierele verbalului, întrucât doi oameni care nu vorbesc aceeaşi limbă se pot înţelege prin comunicarea non-verbală (o înţelegere limitată, ce-i drept), prin semne convenţionale de largă circulaţie. Adică prin semne purtătoare de înţeles. Desigur, anumite semne, gesturi, gesticulări etc. pot fi endemice, însă pot activa în mintea celui (încă) neiniţiat un proces de semnificare spontan, acesta alipindu-le astfel înţelesuri în timp real, în timpul derulării procesului de comunicare non-verbală.
