Mâinile cititorilor, punându-şi pecetea pe cărţi, le pipăie sufletul nevăzut, îngăduindu-le să-şi dezvăluie ataşamentul. O carte pe care nu se vede nici o urmă de creion mi-a făcut totdeauna o impresie vag neplăcută. Nu iubesc cărţile pe care abia s-a zvântat cemeala tipografică şi nici, în mod special, cărţile vechi. Nu mă consider, în sens propriu, un bibliofil. Iubesc cărţile citite, de mine sau de alţii, pe filele cărora s-a aşternut o dată cu praful şi cu umezeala din aer, care le îngălbeneşte, o inefasabilă prezenţă umană.
O carte imaculată e la fel de tristă ca un colţ din natură pe care ochiul omului nu l-a privit. O carte, ca şi un om, e vie, dacă anii, suferinţa, stângăcia cititorilor au lăsat urme pe obrazul ei. Ridurile unei cărţi sunt expresia sufletului ei imaterial. Ce uimitoare şi impresionante sunt paginile roase, cărţile cu hârtia uzată! Nu e vorba numai de o proastă conservare, dar şi de o formă nobilă de consum. Cât de fără suflet mi se par cărţile virgine! Relevarea sufletului unei cărţi este totdeauna o pângărire.Ridurile unei cărţi sunt expresia sufletului ei imaterial. Ce uimitoare şi impresionante sunt paginile roase, cărţile cu hârtia uzată! Nu e vorba numai de o proastă .