Precizează valoarea morfologică a cuvintelor : pamantul, dormeau, albastra.

Textul: „Dobrogea, toată Dobrogea, era atunci de argint, de argint înțepenit, de argint înghețat. Și pământul părea pustiu și mort. Bursucii dormeau ascunși în bârloguri. Dropiile grase se piteau în nămeții cât casa. Iepurii cu ochi naivi și cu urechi veșnic ciulite rodeau tufișurile de mărunți măceși ai rozătoarelor. Drumurile... Drumurile erau stăpânite de haite de lupi flămânzi. Pe coșurile bordeielor ciobănești, pe coșurile colibelor turcești și tătărăști se ridicau, negre, fuioare de fum. Numai marea rămânea vie, neagră și neînchipuit de sălbatică. Gemea și vuia. Vuia a pustiu și în pustiu. Vuia a singurătate și a tristețe și poate și a bucurie. Farul de la Tomis clipea, spărgând întunericul. Îi răspundea, cu alt clipăt, cel de la Tuzla. Osteneala farurilor era însă zadarnică. Niciun luntraș nu îndrăznea să se avânte pe o mare atât de vitregă. Nici măcar când, limpezit uneori de nori, cerul era ziua de sticlă albastră și noaptea, de înstelată catifea fumurie.”
(Zaharia Stancu- Uruma