Traiesc si acum senzatia pe care n-o so uit niciodata,stiu siropos dar nu ma pot abtine.Cihar daca acesti ani mi-au daruit multe emotii si coatele tocite de la invatat,repetat,scris si citit peste 30 de carti.Nu ma plang,imi sunt de folos,stiu asta.M-am ales si cu o groaza de amintiri placute.Colegii care au devenit prietinii mei de suflet,profesorii care ii pot numi parinti mei si chiar mirosul de creta m-a facut sa spun acelei clase ''acasa''.Am promis ca nu o sa palng (cum o fac de fiecare data) dar niciodata nu pot abtine,la fiecare sfarsit de an mi se umple inama de recunostinta.Nici nu ajung acasa ca mi-e dor de clasa,ore,glumele,tachinarile,senitimentele de emotie,dar ma bucur ca nu ne-am spus adio.
