Răspuns :
E dimineață, devreme. Vuietul mării se stinge departe.
Timidă, o dungă subțire, ușor roșiatică se distinge tot mai clar,
pulsând peste imensitatea apei un nou început, o nouă zi.
Brusc, apare soarele: o sferă uriașă, roșie, care pâlpâie tot mai intens, devenind orbitoare.
Și parcă o teamă cuprinde mulțimea ființelor, dar trece repede, fiind copleșită de sentimentul tainic al măreției Universului.
Se simte statornicia Divină, ce nu obosește s-aducă, zile și zile la rând,
pe cerul senin, răsăritul soarelui ..., pictat ca un surâs etern
peste lacrimile neștiute ale mării.
Timidă, o dungă subțire, ușor roșiatică se distinge tot mai clar,
pulsând peste imensitatea apei un nou început, o nouă zi.
Brusc, apare soarele: o sferă uriașă, roșie, care pâlpâie tot mai intens, devenind orbitoare.
Și parcă o teamă cuprinde mulțimea ființelor, dar trece repede, fiind copleșită de sentimentul tainic al măreției Universului.
Se simte statornicia Divină, ce nu obosește s-aducă, zile și zile la rând,
pe cerul senin, răsăritul soarelui ..., pictat ca un surâs etern
peste lacrimile neștiute ale mării.