Răspuns :
Cheia primită trebuia înapoiată.
Dar nu se mai știa, sigur, cui !
Numai tristețea păstra memoria cheii, pentru că tristețea
rămânea un lucru, la vedere, nu doar un gând.
Și înainte să ne mănânce tristețea pe noi, uneori noi trebuia
să o mâncăm pe ea.
Și abia atunci înțelegeam dualitatea suflet-trup, marcată de momentele
cheie , când trupul, dincolo de contemplare, îi cere sufletului scuze...
Pentru că trupul nu poate concepe dorul de dincolo de dor,
dorul pur, dorul de magia de peste limitele lui,
dorul de sunetul unic, dorul de suflet.
Iată cum descifrăm faptul că trupul e cel care primise cheia,
poate chiar cheia fericirii, dar el, element teluric, nu poate înapoia
cheia, sau poate înapoia doar amintirea cheii, mărunțind fericiri în umbrele
efemere îngăduite adevăratei chei.
Dar nu se mai știa, sigur, cui !
Numai tristețea păstra memoria cheii, pentru că tristețea
rămânea un lucru, la vedere, nu doar un gând.
Și înainte să ne mănânce tristețea pe noi, uneori noi trebuia
să o mâncăm pe ea.
Și abia atunci înțelegeam dualitatea suflet-trup, marcată de momentele
cheie , când trupul, dincolo de contemplare, îi cere sufletului scuze...
Pentru că trupul nu poate concepe dorul de dincolo de dor,
dorul pur, dorul de magia de peste limitele lui,
dorul de sunetul unic, dorul de suflet.
Iată cum descifrăm faptul că trupul e cel care primise cheia,
poate chiar cheia fericirii, dar el, element teluric, nu poate înapoia
cheia, sau poate înapoia doar amintirea cheii, mărunțind fericiri în umbrele
efemere îngăduite adevăratei chei.
