Ce zi frumoasă umblă pe pămînt,
Iluminînd egal şi rău, şi bine,
Privindu-mă senină şi pe mine, –
Ce zi frumoasă, plină de cuvînt,
Cînd mă despart în gîndul meu de tine.
Ce zi frumoasă trece printre noi,
De propriul ei pas cutremurată,
Şi, cum îmi vede faţa tulburată,
Îşi tot întoarce capul înapoi,
Să nu mai fiu uitată niciodată.
Ce zi frumoasă e şi ce potop
Învingător de frunză şi de floare! –
În zile de-astea nimenea nu moare,
Doar eu la pragul meu precum un snop
Cad şi nu cad, ţinut de legătoare.
