Padurea pufnea cu aburi imensi verzi si lupii uralu ,infricosandu-te.Cele trei vrajitoare,Esme Batevreme , Tina Picioare-de-broasca si Baba Gramatia(poti folosi orice nume vrei tu,doar sunt inventate)...nu incetau sa se certe.
-Unde suntem?
-AUUUuuuuuu
-Taci
-M-ai calcat !
-Trebuie sa ajungem in varful muntelui.Doar acolo suntem in siguranta.Haideti.
-...daca zici tu..
Unei vrajitoare nu ii e niciodata frica de intuneric sau lupi.In niciun caz.Poate din cauza ca ele stiu deja cand si cum vor muri.Pe acel varf muntos se afla satul de pitici trulu-lu,pe nume Ank-Morphok.Acolo se ascundeau maturile celor trei vrajitoare.
-Hei am ajuns!
-Aiurito ala e un copac.
Si astfel asa au continuat tot drumul.Dar pana la urma,le-a prins bine.Cand si-au recuperat maturile,si-au adus aminte de clipele petrecute impreuna.Desigur ca ,apoi au inceput iarasi sa se certe.
Va urma_
