👤
a fost răspuns

Care sunt reformele imparatului Dioclițian?


Răspuns :

Împăratul Diocleţian a întreprins o serie de reforme cu caracter administrativ, militar, financiar şi politic, care aveau să prelungească, dar nu să salveze viaţa statului sclavagist roman. Cea mai importantă măsură cu caracter politico-militar a fost instaurarea formei de conducere a statului, a monarhiei absolute de drept divin, cunoscută sub numele de Dominat, în locul celei a Principatului, care a dăinuit de la Octavian Augustus până la Diocleţian.  În anul 297, Diocleţian a procedat şi la o reformă administrativă căutând să slăbească autoritatea prefecţilor, urmărind să introducă controlul puterii centrale asupra provinciilor. Roma a încetat să mai fie reşedinţă imperială, autoritatea Senatului a fost aproape desfiinţată, iar poziţia privilegiată a Italiei din punct de vedere administrativ anulată. Din punct de vedere administrativ-teritorial Imperiul a fost împărţit în patru prefecturi:

               -    a Orientului, cu capitala la Nicomidia (Asia Mică);

-         a Illyricului, cu capitala la Sirmium (azi Mitroviţa, fosta Iugoslavie);

-         a Italiei, cu capitala la Mediolanum (azi Milano, în Italia);

-         a Galliei, cu capitala la Treveri (azi Trier, în Germania).

Prefecturile erau împărţite în douăsprezece dioceze: Oriens (Siria, Egiptul, Cirenaica), Pontus (estul Asiei Mici), Asiana (vestul Asiei Mici), Thracia (Moesia Inferior),Moesia (Macedonia, Epirul, Ahaia şi Creta), Pannonia (Dalmatia, Noricum), Italia (cu Rhetia), Africa (la vest de Syrta Mare), Hispania (Mauretania Tingitană), Viennensis (sud-estul Galliei), Gallia (restul Galliei, cu cele două Germanii) şi Britannia (împărţită în patru provincii). Diocezele, la rândul lor, au fost împărţite în nouăzeci şi şase de provincii. Împăratul Constantin cel Mare, mai târziu, a continuat această reformă, ridicând numărul diocezelor la paisprezece, iar al provinciilor la o sută douăzeci.