RELAŢII TROFICEInfo, cuprins
Relaţiile trofice, adică legăturile între specii (intraspecifice) bazate pe nutriţie, sunt deosebit de importante şi de complexe, asigurând circuitul materiei şi energiei în cadrul lanţurilor trofice.
Din punct de vedere trofic (nutriţional, alimentar), vieţuitoarele se împart în două mari categorii; organisme autotrofe şi organisme heterotrofe.
Organismele autotrofe
Autotrofele, sunt acele organisme care îşi sintetizează substanţele necesare vieţii pe baza substanţelor minerale. Majoritatea plantelor sunt autotrofe, ele reuşind, sub influenţa luminii, graţie clorofilei, să sintetizeze substanţe organice din substanţeminerale. De asemenea, autotrofe sunt bacteriile şi algele chemosintetizante sau fotosintetizante, care pe baza energiei rezultată din procesele oxidative ori în urmafotosintezei, reuşesc să lege structuri anorganice, construind moleculele organice necesare metabolismului.
Bacteriile chemosintetizante, sintetizează substanţe organice din substanţe minerale, folosind energia chimică eliberată în urma oxidării unor substanţe anorganice (hidrogen, hidrogen sulfurat, acid azotic, sulf, fier, amoniac, etc.). După natura substanţelor minerale pe care le oxidează, aceste microorganisme se împart în bacterii sulfuroase (oxidează compuşii minerali cu sulf), bacterii nitrifiante (oxidează amoniacul şi acidul azotic, până la acid azotos), bacterii feruginoase (oxidează sărurile feroase în compuşi ferici), hidrogen-bacterii (oxidează H2) [Gh. Crep].
Organismele heterotrofe
Heterotrofele, sunt organisme care trăiesc pe seama substanţelor organice. Aceste vietăţi, se împart în patru mari categorii: organisme saprofite, organisme simbiotice organisme parazite şi organisme digeratoare.
• Organismele saprofite
Nutriţia organismelor heterotrofe saprofite, se realizează pe seama degradării materiei organice (de origine vegetală sau animală) lipsite de viaţă. În urma metabolismului lor, rezultă substanţe anorganice (apă, dioxid de carbon, amoniac), materii prime necesare organismelor autotrofe. Foarte multe specii de ciuperci şi de bacterii intră în această categorie (vezi şi ecologia ciupercilor).
Importanţa ecologică a saprofitelor este foarte mare, atât prin faptul că elimină deşeurile biologice, cât şi ca o consecinţă a faptului că asigură autotrofelor sursele necesare de hrană.
• Organismele simbiotice
O relaţie trofică bilateral pozitivă (vezi relaţii interspecifice), reciproc dependentă, se realizează între două specii simbiotice. Graţie simbiozei trofice, pot exista lichenii, care sunt asociaţi dintre alge şi ciuperci. Relaţii simbiotice se mai realizează între rădăcinile unor plante şi unele bacterii (Rhizobium din rădăcinile Fabaceaelor) sau ciuperci (vezi micoriza).
• Organismele parazite
Organismele parazite trăiesc pe seama altor organisme, hrana lor provenind din materia vie. Cele trei forme de parazitism (accidental, facultativ, obligatoriu) sunt larg răspândite în natură, afectând multe organisme, de la bacterii (pot fi parazitate de către viruşi), până la animalele mamifere şi om. Există ciuperci parazite, plante parazite, insecte parazite, etc..
În cadrul relaţiilor trofice, organismele parazitate se numesc gazde.
În cadrul lanţurilor trofice, paraziţii alcătuiesc lanţul paraziţilor.
Heterotrofele digeratoare
• Organismele digeratoare
Digeratoarele sunt organisme saprofite sau parazite, care trec substanţele organice preluate din natură, printr-un sistem intern de prelucrare, ancestral (în cazul microorganismelor fagocitare) sau evoluat (cum se întâmplă la fiinţele cu tub digestiv).
În cazul animalelor, după compoziţia hranei, acestea se împart în:
- organisme detritofage (consumă detritus, adică resturi de material vegetal sau animal care a intrat în descompunere),
- organisme necrofage (consumă plante şi animale moarte, neintrate în descompunere),
- animale fitofage (se hrănesc cu vegetale),
- animale zoofage (se hrănesc cu alte animale vii sau cu ţesuturile lor),
- mixte sau omnivore (consumă atât atât hrană vegetală cât şi animală).
• Tipuri de fagie la animale
Animalele care se hrănesc cu o singură sursă alimentară (ursuleţul Koala mănâncă numai frunze de eucalipt, larvele fluturelui Parnassius mnemosyne consumă exclusiv frunze de brebenei (Corydalis cava), etc.) se numesc monofage, cele care consumă doar câteva tipuri de hrană (gândacul de frasin (Lytta vesicatoria) se hrăneşte cu frunzele unui număr restrâns de specii de plante lemnoase, ursul Panda mănâncă preponderent muguri de bambus, dar apelează şi la alte câtva surse de hrană, etc.) sunt oligofage, iar cele cu un regim de hrană variat, sunt numite polifage.
