Discriminare (III)
de Aurora Luchian
Din nou mă joc singurel!
Afară erau: Gigel,
Ana,Dudu,Viorica...
Nu le-am greşit cu nimica
Însă ei când m-au văzut,
Repede au dispărut.
La oglindă,curios,
Mă privesc de sus în jos
Şi ochiul meu se uimeşte,
Că nimic nu îmi lipseşte.
Mă văd chiar mai frumuşel
Decât Dudu sau Gigel!
Am sprâncene subţirele,
Două buze mititele,
Ochişori mari şi vioi
Doar perişoru-i vâlvoi,
Pentru că e undulat
Sunt aspectuos şi curat.
Am şi mâini am şi picioare
Tot ce are fiecare!
Dar la joacă,cu uimire,
Constat că toţi fug de mine.
Îşi fac semne,şuşotesc,
Apoi nici nu-mi mai vorbesc.
Merg şi-o-ntreb pe mama mea:
-De ce toţi se poartă-aşa?
Eu mereu i-am salutat,
Le vorbesc manierat
Şi mă doare mama tare
Că-s respins.Uff!de ce oare?!
Mama-şi pierde lăcrămioare:
-Fiule eşti de culoare!
Se pare,culoarea ta,
Îi împiedică-a vedea,
Sufleţelul tău curat,
Sensibil şi minunat.
-Nu pricep,spun mânios
E ceva contagios?!
Mă revolt.Culoarea,Zău!
Nu le face niciun rău!
O Doamne,spun cu stupoare,
Asta e discriminare!!!
Aurora Luchian Vaslui
