Intr-o zi am fost acasa la madam Carmon . Era ziua de nastere a sotului ei, Andrei Carmon. Nu am vrut sa merg cu mana goala si nici cu ceva ieftin pentru ca ei erau o familie instarita asa ca am luat un bibelou de porțelan.
Dumnealui îi facu mare placere sa ma vadă.Noi fusesem colegi de armata.
Ei aveau un copil de 15 ani care ,din punctul meu de vedere,se purta ca unul de 6 ani.Urla toata ziua cat il tinea gura ca vrea mai multe jucarii,desi avea vreo 80 .
Ma invotara in salon si ma ppftira cu dulciuri care păreau delicioase.
Am gustat o prăjitură si mi se faci gratia. Bineinteles ca nu m-am dat de gol.
-Mmmm...Delicios!ma prefacui eu.
-Da .Soția mea le-a facut!Este o bucătăreasă exceptionala!
-Da . Se vede.
,,O porcărie mai mare ca asta n-am vazut in viata mea!"imi spuneam eu in gand.
Deodată,apăru fiul lor , se urca pe masa si începu sa danseze călcând in picioare prăjiturile. In gândul mai eram cel mai fericit,dar Maria Carmon era trista. Dar ciudat era ca nu părea supărată pe George ,fiul.Il lua in brate si il strânse rău.
Ajuns acasa,m-am bucurat ca nu mai trebuia sa manânc niciodata asemenea ,,chestii".
