Mă ridic de pe scaun şi mă aşez în tăcere. încerc să-mi aplec genunchii în faţa măreţiei tale , Doamne ce eşti acolo sus şi ştii a mă asculta cu nespusă bunătate , blândeţe , răbdare . încerc aşa cum pot , cu mintea mea de copil , să cuprind imensitatea ta să o desluşesc şi să o înteleg ,să o simt . Nicăieri nu am mai multă pace şi linişte ca atunci când mă reculeg şi deşi nu am pus niciodată timbru pe ea , mă simt ca şi cum aş scrie o scrisoare către tine . sper să-ţi fie de folos.