Ma ridic de pe scaun si ma asez in tacere. Incerc sa-mi aplec genunchii in fata maretiei Tale, Doamne, ce esti acolo sus si stii a ma asculta cu nespusa bunatate, blandete, rabdare.Incerc ca asa cum pot, cu mintea mea de copil, sa cuprind imensitatea ta, sa o deslusesc si sa o inteleg, sa o simt. Nicaieri nu am mai multa pace si liniste ca atunci cand ma reculeg si, desi nu am pus niciodata timbru pe ea, ma simt ca si cum as scrie o scrisoare catre tine.
