Era o noapte linistita de toamna tarzie. Luna dainuia in tihna pe cerul instelat. Deodatata, o raza de luna o intreba sfioasa
- Mama, pe noi ne iubesc pamantenii?
-Sigur ca ne iubesc, fetita mea. Noi semanam vise frumoase si aruncam lunini sbtile din oceanul de stelinde peste campuri fragede. Ai inteles?
-Nu sunt sigura, spuse mica raza.
- Dezbraca-ti vesmantul de dantela si aruca-l pe pamant. Raza de luna accepta . Aceasta se transforma ntr-un vis frumos.
-Acum poti prelua tu cotrolul, draga mea. Apuca-te si imparte vise pe tot pamantuliar apoi returneaza-te in lumea cereasca.
