Ca un descântec vechi, murmurat de ecourile primăverii,
mă trezeau, adesea, picăturile de ploaie..., aceste fărâme, cuantice,
care - mi sfidează și-acum gândul, rătăcit printre nori.
Și de-acolo, de sus, aud, și parcă văd, cum Ana lui Manole
trecea prin pânza grea a ploii, șoptind încrâncenată:
"Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile" .
Dar ea iubea doar pe Manole, al ei ..., zâmbind cu tot sufletul
și-nchipuindu-și cum s-ar fi tavălit prin iarba înaltă,
lasându-se iubită de picăturile de ploaie, picăturile albe,
care curgeau șiroaie... din ochii lui Manole.
