Padurea fermecata
Era noapte. Stelele de o stralucire arzatoare , parca stateau sa cada din vazduhul acoperit de umbra inaltilor copaci . Fiecare ac de brad era colorat diferit , iar privelistea te ducea intr-o lume paralela cu banalul univers in care traim , monotoni si fara viata.
Micul pârâu , strabatut de undele reci ale lunii , hranea sufletele de piatra ale statuilor de pe marginea padurii.
Jalnicele fire de vant , incercau sa doboare tot ce le aparea in cale , impietrind natura.
Frunzele dansau pline de gratie , printre crengile salbatice , alcatuind o atmosfera de vis.
Cerul parca statea sa explodeze , aducand pe pamantul rece , raze calde , conduse de bucatile de lumina , numite stele.
Totul era de o frumusete ireala , de la micutele flori gingase , pana la masivii brazi , ce pazeau regatul stelelor.
