Poet naţional şi universal " geniul tutelar al culturii neamului", Mihai Eminescu s-a înscris în durata eternă a poporului român. Mihai Eminescu a scris peste 800 de pagini de poezie, din care în timpul vieţii a publicat doar o pătrime. A avut totuşi bucuria să-şi vadă munca sa aşezată într-o carte , la sfârşitul anului 1883, prin strădania lui Titu Maiorescu. Pe lângă poezie Mihai Eminescu s-a remarcat prin proză desăvârşită. Centrul Academic Eminescu deţine un valoros fond eminecian, care este la dispoziţia cititorilor.