Istoria Tarilor Romane a cunoscut, in secolele XIV-XVI, o splendida perioada de inflorire a statalitatii romanesti. Consolidarea si dezvoltarea interna economica, politica si culturala s-au asociat strans cu afirmarea viguroasa a Tarii Romanesti, Moldovei si Transilvanei inraporturile internationale europene, in primul rand in centrul si sud-estul Europei.Este epoca marilor domnitori si comandanti de osti –Mircea cel Batran, Iancu de Hunedoara, Vlad Tepes, Stefan cel Mare, Radu de la Afumati, Petru Rares – care vor apara cu barbatie, cu iscusinta si cu energie militara si diplomatica remarcabila, timp de un secol si jumatate, Tarile Romane impotriva valului otoman amenintator. Folosind o tactica adecvata, ridicand osti de pana la 40.000-60.000 de oameni, mobilizand, in eforturi eroice, toate resursele pamantului romanesc, acesti domnitori au transformat Tarile Romane intr-un puternic zid de aparare a independentei si libertatii poporului nostru, ca si intr-o „Poarta a Crestinatatii” – cum spunea insusi marele Stefan Voievod.Lupta dusa de poporul roman, in contextul prabusirii puterii de rezistenta a sud-estul european, iar mai tarziu a regalitatii maghiare, in fata puterii otomane, a dobandit osemnificatie speciala, de ordin general-european.Rolul de aparare a civilizatiei europene, pe care-l aveau Tarile Romane, era recunoscut ca atare de puterile europene, de conducatori de state, de oameni politici, de cronicari ai vremii. Voievozii romani, prin victoriile repurtate, au intrat in istorie nu numai ca vajnici apara-toriai tarii lor, ci si ca eroi ai intregii „Crestinatati” – termen prin care era desemnata ideea de unitate europeana.
