Aspră alinare ...
Gânduri se prelungesc peste noapte câutând alinare şi-atunci răsare ca un licăr de speranţă ... cărare aspră de munte.
Întind pasul şi urc. Respir aerul rece ce-mi invadează trupul şi ... peste tot pădure. Pădure deasă şi frumoasă: mesteceni tineri, ulmi bătrâni, stejari falnici, brazi impunători în nobila-r ţinută.
Între cer şi pământ cărare de munte cu arbori seculari ce-şi tăinuiesc povestea-n pasul meu de alinare.
Miez de piatră mai sus, tot mai sus ... şi muntele dezmiardă în vânt nemilos, lăsând miros de şipot tainic şi-a floare-de-colţ.
Peste tot, privirea se scaldă respirând binecuvântarea urcuşului şi frumuseţea cerului ce-aduce a rai şi-a raiului revărsat între apus şi răsărit, între cuvânt şi om.
