sunt plini de nuferi galbeni
si albastra imi e unda
pe care tremura o barca
Iar un romantic tanar, pe maluri imi vegheaza,
Si-asteapta o mana fina pe inima-i sa stea
Sa vina in luntrea mica, leganati de unda-mi alba...
Luna sa isi reverse asupra lor, mirata
Lumina blanda, iar vantul sa adie
Trestiile sa cante si apa sa susure
In asteptarea ei, cu totii incremenim
si vine? Nu mai vine... Nu a venit nicicum
Romanticul, poetul, se pierde in suferinta
Si nici albastrul meu, nici nuferii cei galbeni
nici luna chiar, nici vantul ce adie
Nu o putem aduce, nu o putem chema...
Cu mintea ratacita, cu ochii mari inchisi
Poetul tot suspina...
