Argumentare opera epica de nota 10 ca imi pune nota

Sunt vise ce parcă le-am trăit cândva și undeva, precum sunt lucruri viețuite despre care ne întrebăm dacă n-au fost vis. La asta mă gândeam deunăzi seara când răvășind printre hârtiile mele ca să văd ce se mai poate găsi de ars — hârtiile încurcă — am dat peste o scrisoare care mi-a deșteptat amintirea unei întâmplări ciudate.
Era în 1907. Fusesem greu bolnav în București și mă întorceam la Berlin acasă. Însănătoșirea mea se făcea cu anevoință, cerând îngrijiri mari. La plecare, doctorul m-a sfătuit să mă feresc până și de cele mai ușoare zguduiri sufletești. Bietul doctor! Am dat din umeri, zâmbind și i-am spus să fie pe pace.
După un surghiun de doi ani revedeam Berlinul. Am de Berlin mare slăbiciune. L-am regăsit cum îl lăsasem: tot numai flori. Așa frumos chiar ca în acel început de iunie nu-mi păruse totuși niciodată.

Ca să-l vântur însă și să-l colind ca odinioară, nu mai mergea. Oboseam repede.Mergeam la muzeu foarte des. Cât de cufundat eram în contemplarea cadrelor nu treceam cu vederea nici pe oaspeți, interesanți uneori, așa că printre ei băgasem de seamă că se află nelipsit un tânăr, care, acolo mai ales, ar fi atras privirile oricui, căci despre el s-ar fi putut cu drept zice că-l desprinsese de pe o pânză veche o vrajă.

Era de prisos dar orice presupunere asupra ființei lui, unică într-adevăr si stranie . Era si foarte tanar ; sa fi tot fi avut 20 de ani. Ce nu se ingaduie la varsta aceasta celor bogati mai ales ?
Mi-l inchipuiam dar, rasfoind cu degetele lui subtiri carti cu legaturi scumpe , in somptuoasa singuratare a odailor cu oglinzi adanci , unde lancezeste o risipa de flori rare.
Nu destepta oare vedenia unui asemenea decor; singura numai, patimasa mireasma ce raspandea el in jurul-i, atat de imbatatoare ca treaz te facea sa visezi ?