Era un copil trist, dar nu pentru multa vreme, pentru ca tristetea vine si pleaca... El era Mihai.
Din gradina, alunul privea golas, indoit sub rafalele scurte de vant, iar tulpinile lungi de floarea soarelui urmau sa-l planga...
Era toamna, destul de tarzie.
Cartea de poezii ramase deschisa, pe marginea mesei. Ea inca mai astepta sub corona ciresului salbatic de langa fantana.
Ce bine de oamenii mari ! Ei aveau mereu ceva de facut.
Mihai ramanea un ratacit prin lume, un copil fara sfarsit, adesea fara zambet .
