Mihail Sadoveanu
DUMBRAVA MINUNATĂ
I capitol
Se vede ce soi rău este duduia
Lizuca
În acest capitol ni se face cunoștință cu o fetiță pe nume Lizuca, care are
6 ani. Mai întîi o vedem descrisă de către mama sa vitregă, doamna Mia Vasilian,
care, din spusele sale, vine dintr-o familie nobilă cu un nume celebru
Papazoglu, care mai apoi s-a căsătorit cu avocatul Jorj Vasilian, căruia îi
rămase de la prima căsătorie o fetiță, pe nume Lizuca. Pentru doamna Mia,
Lizuca prezintă o adevărată pacoste, care n-a avut parte de o creștere
cuvenită, cu niște obiceiuri de țărancă, care nu știe să facă o reverență în
fața unor persoane mai în vîrstă.
Și pe cînd ședea ea de vorbă cu oaspetele sale în salon și beau ceaiul,
apăru și Lizuca, care vroia și ea să guste din dulceața care era servită la
ceai. Își înfipse două degete în chisea
(vas mic de sticlă în care se ține dulceața), le scoase împodobite cu
dulceață.
Lizuca era o fetiță mărunțică, însă voinică și plinuță. Rochița de doc
( țesătură de bumbac mai groasă)
albastru stătea strâmbă și în chip cu totul nepermis pe trupușorul ei.
Botinuțele îi erau pline de colb și cu șireturile desfăcute. Colțunii căzuseră
și arătau niște piciorușe pârlite de soare, cu genunchii nu tocmai curați. Capu-i
era foarte scurt tuns, băiețește. Gura-i era cam mare și obrajii prea roșii. Nu
era deloc frumușică și delicată duduia Lizuca. Numai ochii căprui, umbriți de
gene negre, aveau în ei cîte-o mică floare de lumină.
Desigur că doamnei Mia nu-i plăcu deloc comportamentul Lizucăi, așa că
slujnica o alungă repede din salon.
II
capitol
Duduia
Lizuca plănuiește o expediție îndrăzneață
Lizuca are un prieten, un cățel cu picioarele scurte și strâmbe și cu capul
mare pe nume Patrocle. Doar el îi este alături cînd este mereu certată sau
bătută de către slujnică. Și de data aceasta, după ce primi o chelfăneală de la
slujnică, hotărî să plece la bunei. Scoase dintr-un cotlon al ei o hăinuță și o
beretă de lînă roșie, luă pâine și ieșiră amândoi pe portiță. Dar mai întîi luă
cenușă ca să presoare pe potecă ca să găsească drumul înapoi.
III capitol
Sfat cu sora-soarelui
Vremea era pe la toacă (timp al zilei, după răsăritul
soarelui)
