A fost un tip mic destul de extraordinar. La o mie de mile de orice zona locuita, parea nici ratacit, nici mort de oboseala, nici mort de foame, nici mort de sete, nici speriat de moarte. Planeta sa de origineera putin mai mare decat o casa si marea sa distractie era sa contempleze apusul de soare bland. Era suficient sa mute scaunul cativa pasi si putea vedea unul. Intr-o zi, spuse el, am vazut apusul soarelui de patruzeci si trei de ori....cand suntem atat de tristi ne plac apusurile de soare. El a avut o floare, un trandafir, pe care l-a iubit foarte mult dar l-a luat prea in serios....niciodata nu ar trebui sa ascultam florile, trebuie sa le privim si sa le respiram parfumul, planeta mea, dar nu am stiut sa ma bucur....nu am fost in stare sa inteleg....dar eram prea tanar pentru a stii cum sa iubesc.
