Şoapte de toamnă
Soarele se aşază cald pe pământul jilav, de toamnă. Pădurea primeşte cu nesaţ darul său. Toată se scaldă în culoare şi-n soare, părând îmbrăcată-n pelerine: verzi, galbene, roşii, maronii ...
Cărarea respiră sub paşii bogaţi ai arămiei. Fiecare copac zâmbeşte cu drag tuturor. Ochii sunt invadaţi de frumuseţe şi bătătura potecii stă galbenă, aşteptând joaca de paşi trecători.
Uşor vântul coboară printre fiece arbore, desprinzând lin frunze în vals plutitor.Cărarea se împlineşte de foşnet şi jale în dor.
Încet soarele scapătă peste sihla ce-i deja amorţită. Cerul e trist, norii sunt tot mai grei. Umed devine iarăşi pământul şi cade domol pelerină arămie ca un zbor frânt de cocor.
