A doua secventa poetica evidentiaza reactia eului liric in eventualitatea indepartarii de fiinta iubita.
Sentimentul de iubire nu dispare, ci este transpus intr-un alt plan, transfigurat in planul creatiei, al unei lumi ideale, pe care eul liric, asemenea unui demiurg, o reinventeaza ("suier luna si o rasar si o prefac intr-o dragoste mare".
