Lectura “Sarguinta lui Iancu” surprinde un moment esential din viata invatatorului Basil Dragosescu si anume momentul descoperirii unui viitor talent.
Invatatorul Basil Dragosescu, asteptat cu nerabdare de elevi, a intrat in clasa. Invatatorul le-a spus elevilor ca vor incepe cu ora de romana, iar dupa verificarea temelor, le va impartas impresiile despre compunerile pe care le predasera copiii cu o zi inainte.
Invatatorul trecu printre banci si se opri in fata elevului Caragiale atras de claritatea formei de exprimare a acestuia.
Intrebat fiind de ce a scris aceeasi idee in mai multe forme, elevul Caragiale a explicat ca s-a straduit sa-si exprime gandurile in cat mai putine cuvinte. Copilul este incurajat de dascalul sau care-l da drept exemplu colegilor de clasa.
Apoi invatatorul se bucura cand observa in caietul lui Iancu texte copiate si ici-colo subliniate cuvinte sau expresii. Intors la catedra, invatatorul a spus ca elevul Caragiale, prin rodul stradaniei lui, a scris intr-o pagina cat au scris altii in sase, utilizand corect ortografia si punctuatia, iar forma fiind foarte ingrijita. Elevul primeste prima incurajare: “Bravo, Caragiale!” din partea invatatorului iar pe caiet un zece cat roata carului de mare.
Bazil Dragosescu ramane astfel un personaj insemnat in viata scriitorului si in paginile lui de amintiri.
