Amurg de toamnă
Mă plimbam adesea de una singură prin câmpiile largi, pustii... pic, pic, pic se auzea din văzduhul încețoșat (derivare)... apoi simțeam cum câteva picături furioase de ploaie îmi ating fața. Fugeam și mă ascundeam sub crengile arborilor acoperite de câteva vrunzulițe colorate, răzleț așezate.
Vedeam cum soarele dispărea... vedeam cum negrul nopții cobora undeva din zarea infinită și se instala extrem de rapid. Raufăcătorii (compus) nori veneau grăbit spre câmpia lină, făcând-o mult mai tristă decât era. Frunzele din arborul sub care stăteam picau frumos (conversiune) pe mine... Mă făceau să tresar puțin. Apoi mintea și imaginea mă purtau spre minunatul tablou al amurgului de toamnă.
Așa îmi petreceam eu serile... până când și iarna și-a făcut simțită prezența.
