Padurea descrisa in poezie este surprinsa in versul citat ca fiind intunecata dar totusi straluceste in lumina lunii. Epitetul antepus, personificator,"mandrul intuneric" sugereaza profunzimea noptii si intinderea ei peste intreg tabloul descris de poet, iar metafora " padurii de argint" semnifica stralucirea padurii " de arama", asemuita cu pretiosul metal, argintul, accentuand admiratia poetului fata de frumusetea acestui colt de natura.
Versul creeaza o frumoasa imagine vizual cromatica , bazata pe antiteza dintre intuneric si lumina, intunecare si stralucire, negru si argintiu, decor in care si " iarba pare de omat".