Metafora sugereaza tristetea ce cuprinde eul liric in comuniune cu natura, care trece pe aleile pustii ale padurii cu vocea " obosita" . Padurea este comparata cu un palat cu "geamuri sparte" prin care sufla vantul toamnei, cu incaperile goale, fara ciripitul pasarilor, fara frunzisul copacilor, prin care poetul , care pe timpul verii trecea cantand vesel, acum , in prag de iarna , are glasul obosit.
