Compunerea este un procedeu de formare a unui cuvânt nou care constă în simpla alipire a două sau a mai multor cuvinte care există şi independent în limbă. În română, este un procedeu de formare a cuvintelor noi mai puţin productiv decât în alte limbi. Prin compunere se pot forma:
– substantive (inginer-şef, oţel-beton, zi-lumină, coada-calului, ochiul-boului, gura-leului, bou-de-baltă, trei-fraţi-pătaţi, bunăstare, botgros, iarbă-albă, coate-goale, rea-voinţă, pierde-vară, fluieră-vânt);
– adjective (albastru-deschis, verde-deschis, sud-american, macedoromân, atotcuprinzător, cumsecade), verbe (a binecuvânta);
– adverbe (azi-dimineaţă, ieri-noapte, mâine-seară, orişicând);
– pronume (dumneavoastră, oricare, oricine);
– numerale (doisprezece, douăzeci, cincizeci, tustrei);
– prepoziţii (deasupra, dedesubt, despre, dincolo);
– conjuncţii (căci, deoarece, deşi, fiindcă).
Uneori se face distincţie între: a) compunerea propriu-zisă, sau din cuvinte întregi (tren-fulger, iarba-fiarelor, laptele-cucului, mână-spartă, şarpe-cu-clopoţei, încurcă-lume, soare-apune) şi b) compunerea cu elemente de compunere, sau din teme ori cuvinte care nu pot avea autonomie (aerogară, autostradă, hidroavion, macromoleculă, microanaliză).
Schimbarea valorii gramaticale sau Conversiunea este unul dintre procedeele interne de formare a cuvintelor, alături de derivare şi compunere. Constă în formarea unui cuvânt nou prin trecerea de la o clasă lexico-gramaticală la alta fără ataşarea unor elemente derivative. În acest caz, cuvântul este utilizat într-un context nou, ceea ce implică schimbarea funcţiei sintactice şi admiterea unor determinanţi nespecifici bazei: Lucrează bine. – Binele nu se uită. În primul enunţ cuvântul bine este adverb (determină un verb), în cel de al doilea, el devine substantiv (îndeplineşte funcţia de subiect).
