TENACITATE s. f. 1. Însușirea de a fi tenace (1); stăruință, perseverență, dârzenie. 2. Proprietate a unui material de a se deforma relativ mult, sub acțiunea unor solicitări exterioare, înainte de a se rupe. ♦ Mărime caracteristică unui material solid, egală cu deformația lui specifică la rupere. – Din fr. ténacité, lat. tenacitas, -atis.
