Cand a inceput sa ninga si soarele inca mai razbea printre nori, prin aer plutea o fulguire de aur.
Coarda fina a vioarei vibra, cuprinzand intreaga sala de spectacol.
In fiecare seara, bunica imi citea povesti, iar in timp am invatat taina citirii.
Scrisul lui era atat de dezlanat, incat semana cu o heroglifa.
Bunicul, cu intelepciunea lui, ma tinea pe genunchiul sau, tragand din pipa, si in acel ceas as luminii si intelegerii, l-am simtit nemuritor.
