Răspuns :
Răspuns:
La sfârșitul secolului al XX-lea, România a avut diferite forme de regimuri politice, dar au existat perioade mari în care ideile și practicile democratice au predominat și au modelat societatea. Unul dintre cele mai bune exemple în acest sens este perioada interbelică, în care România a experimentat o expansiune remarcabilă a instituțiilor democratice.
Cea mai mare dovadă istorică care poate susține afirmația conform căreia în România au existat ideologii și practici politice democratice este adoptarea Constituției din 1923. Acesta a fost un document de bază care a consolidat democrația parlamentară în România, a stabilit drepturile și libertățile esențiale pentru cetățeni și a instituit separația puterilor în stat. Constituția din 1923 a fost adoptată în momentul favorabil unei conjuncturi istorice după Marea Unire din 1918, care a reprezentat nașterea României Mari. Nu numai că, de aceea, Constituția din 1923 a furnizat mediul de aplicare a democrației, dar a și simbolizat dorința de unificare și stabilitate politică a românilor. Acest lucru arată clar că, în perioada interbelică, România era orientată evident spre democrație, cu toate problemele sale politice și sociale din acea vreme.
Unul dintre atributele de practică politică democratică folosit în România în secolul al XX-lea a fost organizarea de alegeri libere. În perioada interbelică, România a organizat alegeri parlamentare libere și competitive, în care partidele politice aveau ocazia să participe activ la viața politică. Un exemplu notabil sunt alegerile din 1928, în care a avut loc un schimb de guvernare major, iar Partidul Național Țărănesc a venit la putere pentru prima oară, demonstrând funcționarea mecanismului democratic de schimbare a guvernării. Acest sistem electoral a permis exprimarea voinței populare și a contribuit la consolidarea instituțiilor democratice.
Un alt aspect esențial al practicii politice democratice în România interbelică a fost libertatea presei. În acele zile, presa era destul de liberă pentru a permite ziarelor și revistelor să critice guvernul și să dezbată politicile publice. Un astfel de climat liber ajutase la formarea și consolidarea unei opinii publice informate și active, esențiale pentru funcționarea unei democrații sănătoase. Publicații precum „Adevărul” și „Dimineața” au avut o contribuție semnificativă în reflectarea diversității opiniilor politice și în informarea cetățenilor despre evenimentele și deciziile politice ale vremii. Libertatea presei a fost, așadar, una dintre coloanele vertebrale ale democrației românești din perioada interbelică.
În concluzie, se poate afirma că România secolului al XX-lea a trecut prin perioade semnificative de democrație, în ciuda dificultăților și schimbărilor politice majore. Constituția din 1923 reprezintă un fapt istoric relevant care demonstrează angajamentul României față de principiile democratice în perioada interbelică. Măsuri democratice, cum ar fi alegerile libere și libertatea presei, au fost cruciale pentru funcționarea și consolidarea democrației în această perioadă de timp. Acestea sunt caracteristici care reflectă voința și posibilitatea României de a pune în aplicare și de a implementa ideologii democratice, contribuind la dezvoltarea unei societăți mai juste și mai libere.
