👤

Scrie. In 80-120 de cuvinte, rezumatul textului 1. Punctajul pentru compunere se acordă astfel: ⚫ conținutul compuneril - 12 puncte • redactarea compunerii-8 puncte (coerenţa textului- 1 punct; proprietatea termenilor folosiți - 1 punct; corectitudinea gramaticalà - 1 punct; claritatea exprimăni ideilor - 1 punct; respectarea normelor de ortografie - 2 puncte: respectarea normelor de punctuație - 1 punct; lizibilitatea - 1 punct). Nota! Rezumatul nu va fi precedat de titlu sau de motto. Punctajul pentru redactare se acordă doar in cazul în care compunerea are minimum 80 de cuvinte şi dezvoltă subiectul propus.

Textul 1
Mâine se deschid şcolile. Nu cred să fi aşteptat cineva ziua asta ca mine. Noaptea, care trebuie să-i
facă loc pe pământ, rămâne albă. Nu pot să închid ochii. Un frământ, o nerăbdare ciudată îmi furǎ somnul. Când zorile surâd la ferestre, sar din aştemut şi primul meu gând e să aflu cât e ceasul.
Pendula, draga mea prietenă, mi l-a ghicit. Bate patru lovituri sonore, prelungi, care răsună prin toată
ființa mea. Peste o oră plec cu tata la Craiova. Toţi ai casei s-au trezit. În sufragerie, ceaiul mă aşteaptă fierbinte, il sorb în grabă. Mama, care îmi pregăteşte de trei zile bagajele, tot mai găseşte câte ceva de pus. E îngrijorată şi tristă, de parcă m-aș duce la război. Îmi dă mereu sfaturi cum să mă păzesc de
răceală, de colegii răi şi de altele. Vine și tata. Mama îi spune:
-Stroe, trebuie neapărat să vorbeşti cu directorul să-l supravegheze îndeaproape.
Tata încuviinţează tăcut. Pare cam plictisit de atâtea stăruinţe, îl cunoaşte pe directorul liceului, au
fost colegi de facultate. Asta nu-i rău deloc.
Cobor în curtea casei. Afară e răcoare şi umed. Simt un fior de gheață prin şira spinării. Încă nu s-a
crăpat de ziuă. Văzduhul e o umbră deasă care topeşte zările. Dealul din spatele casei arată ca o
matahală apocaliptică, gata să se năpustească asupra mea.
Grivei, dulăul, răsare deodată ca din pământ, se gudură şi sare cu picioarele pe mine. Îl cert, dar lui
nu-i pasă. O zbugheşte prin ogradă, răsfățat. Alerg după el, fără să-l prind. Latră voios şi-i pare bine de
joacă. L-aş lúa cu mine la oraş, dar nu se poate. E în stare să sfâşie oamenii de acolo, sălbaticul, căci
nu prea ştie multe.
Mă abat pe la grajd. Moş loniță a scos trăsura din şopron. Acum înhamă caii şi pufǎie tacticos din
lulea.
- Bună dimineața, moşule!
-Mulțumim dumitale... Te sculaşi cu noaptea-n cap, ai?
-Ce să fac, mos loniţă? Trebuie să mă duc la școală.
-Hei, domnişorule, e bună învăţătura. Pe vremea mea nu se pomenea de aşa ceva.
Grivei nu se astâmpără. Latră mereu la caii care se sperie şi azvârlă cu picioarele.
- Marş d-aici, jigodie! il goneşte mos loniţă.
Pe urmă, trage trăsura în faţa intrării. Coboară şi tata, însoţit de mama.
- Grig, n-ai uitat nimic?
-Nu, măicuță! îmi iau rămas-bun. Ea mă îmbrăţişează şi-şi şterge pe furiş lacrimile, să n-o vadă
tata. Îmi spune la ureche:
- Să-mi scrii, Grig, în fiecare săptămână. Şi ferește-te să nu răceşti.
lì făgăduiesc totul, ba îmi pun în minte să-i scriu de două ori pe săptămână. Simt cum îmi strecoară
ceva în buzunar. Trebuie să fie niscai bănişoni.
Înainte de a pleca, mă pune să-mi fac cruce şi îmi înfăşoară un şal în jurul gâtului.
Pornim. Flutur batista. Mama face la fel. Grivei latră şi se cațără pe garduri, dar nu le poate sări:
sunt prea înalte.
De la Dimeşti până la oraș e cale de câteva ceasuri. Am bătut-o de multe ori. Mi-a plăcut
întotdeauna, mai ales când e vreme bună. Şi ziua de azi arată a fi frumoasă.
Nu vorbim nimic. E ciudat lucrul ăsta, dar cu tata nu mă pricep să vorbesc. Dacă nu mă întreabă, nu
stiu ce să-i spun, nu-mi vine nimic în minte. Poate din cauză că e rece, închis, ca un diplomat. Mǎ
contrazice mereu, din te miri ce, opunându-mi argumente pe care nu i le pot răstuma... în logică, e
foarte tare, nu mă pot măsura cu el. Orice-i spun, parcă ar fi o prostie care trebuie doborâtă. Tot mai
bine-i să nu vorbim. Aşa am răgaz să fiu mai mult în tovărăşia gândurilor mele.
Sunt vesel. Pentru mine începe o viaţă nouă, necunoscută. Cu școala mea e o poveste întreagă.
Primele două clase gimnaziale le-am trecut, în particular, la Londra. A treia am dat-o la Geneva, unde
ne-am mutat după aceea. A patra am isprăvit-o - tot ca pregătit în particular - la Bucureşti, iar a cincea şi
a șasea, la Paris.
Mihail Drumes, Plecarea la şcoală în volumul Elevul Dima dintr-a șaptea​


Răspuns :

Salut !

    În ajunul deschiderii școlilor, naratorul, plin de nerăbdare, nu poate dormi și așteaptă cu emoție ziua următoare. În zori, se trezește devreme pentru a pleca la Craiova cu tatăl său. Mama, îngrijorată, îi pregătește bagajele și îi oferă sfaturi despre cum să se ferească de răceală și de colegii răi. Naratorul iese în curte, simte răcoarea dimineții și se joacă cu câinele Grivei. În grajd, Moș Ioniță pregătește trăsura și naratorul schimbă câteva cuvinte cu el. După ce își ia rămas-bun de la mama sa, care îi strecoară bani în buzunar, pornește spre oraș. Drumul până la Craiova este liniștit, iar naratorul reflectează asupra noii vieți școlare și asupra diverselor sale experiențe educative din Londra, Geneva, București și Paris.