Visele Colorate ale Zilelor de Vară
Într-o după-amiază liniștită de vară, Ana stătea pe veranda casei sale de la țară, cu o carte în mână și un zâmbet visător pe chip. Vântul adia ușor, aducând cu el mirosul proaspăt al florilor de câmp. Lângă ea, prietena ei, Maria, privea cerul senin, pierdută în propriile gânduri.
"Da, da..." spuse Ana, oftând ușor.
Maria întoarse capul spre ea, curioasă. "Ce ai zis?"
"Când închid ochii, parcă văd o mie de fluturi zglobii și flori colorate abia trezite de razele palide ale soarelui." răspunse Ana, lăsând cartea deoparte.
Maria zâmbi și se aplecă mai aproape de ea. "Ție nu-ți place să visezi?"
"Da. E cel mai frumos lucru pe care pot să-l fac când sunt relaxată." răspunse Ana, lăsându-se pe spate și închizând ochii.
Minutele treceau încet, iar cele două prietene se lăsau purtate de magia momentului, înconjurate de natura vie și de visurile lor colorate. Liniștea era spartă doar de ciripitul păsărilor și de foșnetul frunzelor, într-un tablou perfect de vară.
